Cardul de sănătate, blocat în toată țara. Sistemul nu a funcționat nici luni

Cardul de sănătate, blocat în toată țara. Sistemul nu a funcționat nici luni
Publicat: 07/11/2017, 10:18

UPDATE 10:17Cardul de sănătate este din nou funcțional, după ce sistemul informatic a fost indisponibil, marți dimineață, aproape trei ore, din cauza unei defecțiuni tehnice, potrivit reprezentanților Casei Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Conform Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), sistemul nu funcționează marți, de la ora 7.00.

„Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănptate este indisponibilă datorită unor probleme tehnice”, explică CNAS.

Reprezentanții medicilor de familie susțin că nici luni și nici săptămâna trecută sistemul informatic al cardului de sănătate nu a funcționat.

„Avem, din nou, aceste probleme. Și ieri (luni – n.red.) a funcționat cu mare greutate spre prânz, puțin și după-amiază, iarăși cu greutate. Și vineri au fost probleme, a funcționat parțial și, din păcate, o parte dintre serviciile care apăreau validate cu cardul vineri, luni, când am încercat să le urcăm în sistem, apăreau ca fiind nefectuate cu cardul. Riscăm ca acele servicii, peste trei ani, să vină Curtea de Conturi și să impute și serviciul, și rețeta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), medicul Rodica Tănăsescu.

Tănăsescu susține că sistemele informatice ale CNAS nu funcționează optim, iar cei mai afectați sunt pacienții.

„Este răspunderea CNAS. Aceste sisteme sunt necesare, dacă funcționează. Este cazul să fie reevaluate și redimensionate în așa fel încât să funcționeze. Nu este vorba doar de medicii de familie, este vorba de întreaga activitate a sistemului medical, și la farmacie, și la spital, și la laboratoare, și la ambulatoriu de specialitate. Toată lumea este afectată, mai ales pacienții”, a adăugat președintele SNMF.

CNAS precizează că, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă sau se eliberează în regim off-line.

„Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispozițiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activității lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menționate”, conchid reprezentanții Casei.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, copiii cu vârsta până în 18 ani beneficiază de servicii medicale fără card de sănătate. În cazul copiilor, serviciile medicale sunt acordate indiferent dacă părinții sau tutorii legali sunt sau nu asigurați.

Serviciile medicale sunt acordate doar cu cardul de sănătate. Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis, dar nu îl prezintă furnizorului, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgență.

Cardul de sănătate se eliberează automat pentru cetățeni la împlinirea vârstei de 18 ani sau, după această vârstă, la dobândirea calității de asigurat. Cei care nu mai plătesc asigurarea de sănătate, după trei luni, au card, dar nu mai este valid.

Dacă pacientul nu este asigurat sau are card emis, dar nu îl prezintă furnizorului, acesta va putea primi doar servicii medicale de urgență. Pentru servicii medicale programate, asiguratul va trebui să solicite eliberarea cardului de sănătate de la casa de asigurări în evidența căreia se află.

Adeverința de înlocuire a cardului de sănătate se eliberează la casele de asigurări în următoarele situații: refuzul de utilizare a cardului de sănătate din motive religioase și de conștiință sau solicitarea unui card duplicat în cazul pierderii sau distrugerii cardului de sănătate primit.

Asigurații care din motive personale sau religioase refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menționa motivele refuzului și vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit.

Sistemul cardului de sănătate a costat peste 87,6 milioane lei fără TVA și a fost implementat de asocierea HP România și Novensys Corporation, având ca subcontractant SIVECO România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...